Contraventiile care atrag suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice:
-
conducerea unui autovehicul sau tramvai sub influenta bauturilor alcoolice sau a substantelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare acestora, daca este constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice certificate;
-
conducerea vehiculului cu defectiuni tehnice grave la sistemul de franare sau la mecanismul de directie, daca sunt constatate de politie impreuna cu specialistii institutiilor abilitate;
-
depasirea cu mai mult de 50 km/h, a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii cu mijloace tehnice certificate;
-
nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferata prevazuta cu bariere sau semibariere si/sau cu lumini si semnal sonor;
-
nerespectarea semnalelor politistilor la trecerea coloanelor oficiale sau intercalarea ori atasarea la o astfel de coloana;
-
neoprirea la semnalul regulamentar al politistilor, in scopul sustragerii de la control, daca a fost necesara urmarirea pentru oprire;
-
nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului, a regulilor privind prioritatea de trecere ori a celor de depasire, daca prin aceasta s-a produs un accident;
-
neanuntarea si/sau neprezentarea la unitatea de politie competenta, in 48 de ore de la implicarea intr-un accident, daca a avut ca urmare pagube materiale;
-
cand titularul a acumulat cel putin 15 puncte de penalizare intr-un an;
-
cand titularul a acumulat cel putin 10 puncte de penalizare in decurs de 6 luni de la data expirarii duratei de suspendare;
-
cand fapta conducatorului de autovehicul sau tramvai a fost urmarita ca infractiune prevazuta de ordonanta de urgenta, iar procurorul sau instanta de judecata a dispus inlocuirea raspunderii penale cu una dintre sanctiunile cu caracter administrativ prevazute la art.91 din Codul penal.
Suspendarea
exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre politie si
in cazul in care impotriva titularului acestuia s-a hotarat o
astfel de masura de catre o autoritate straina competenta, pentru
o fapta savarsita pe teritoriul altui stat, in conditiile
stabilite prin Conventia Europeana cu privire la efectele
internationale ale interzicerii exercitarii dreptului de a conduce
un vehicul cu motor, adoptata la Bruxelles la 3 iunie 1976,
ratificata de Romania prin Legea nr.126/1997.
Odata cu retinerea
permisului de conducere, titularului i se elibereaza o dovada
inlocuitoare cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile,
cu exceptia cazurilor prevazute la literele a), b), e), f) si h),
cand acesta se elibereaza fara drept de circulatie.
Conducatorului de
autovehicul sau tramvai care a incalcat o regula de circulatie
pentru care se dispune sanctiunea contraventionala complementara
de retinere a permisului de conducere in vederea suspendarii
exercitarii dreptului de a conduce si care prezinta la control
dovada inlocuitoare a acestuia pentru o fapta savarsita anterior,
aflata in termenul de valabilitate, i se retine dovada prezentata
si i se elibereaza o noua dovada, cu valabilitate pana la 15 zile,
fara a depasi, insa, termenul de valabilitate al primei dovezi.
Contraventiile care atrag retragerea certificatului de inmatriculare al autovehiculului:
-
inspectia tehnica periodica a expirat;
-
in autovehicul este instalat un mijloc tehnic de detectare a prezentei aparatelor radar sau dispozitiv antiradar;
-
autovehiculul are montate mijloace speciale de avertizare luminoasa si sonora, cu incalcarea prevederilor legale;
-
nerespectarea prevederilor referitoare la transportul produselor periculoase;
-
avarii existente la autovehicul nu au fost remediate in termen de 30 de zile de la data producerii avariei;
-
dispozitivele de iluminare si semnalizare luminoase, mijloacele flourescent-reflectorizante, prevazute in normele tehnice in vigoare, sunt defecte sau lipsa, farurile nu sunt reglate sau sunt montate alte dispozitive decat cele omologate;
-
sistemele de franare sunt defecte;
-
mecanismul directiei prezinta uzuri peste limitele admise;
-
anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decat cele prevazute in cartea de identitate a autovehiculului, prezinta taieturi sau rupturi ale cordonului ori sunt uzate peste limita legal admisa;
-
zgomotul in mers sau stationare depaseste limita legal admisa pentru tipul respectiv de vehicul;
-
motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;
-
elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezinta uzuri pronuntate ori nu sunt compatibile, fiind de natura sa provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;
-
autovehiculul are montate dispozitive sau accesorii neomologate de autoritatea competenta;
-
autovehiculul are aplicate pe parbriz, luneta sau geamurile laterale, afise, reclame publicitare sau inscrisuri de natura a conferi libera trecere, acces sau prioritate in circulatia pe drumurile publice;
-
autovehiculul are aplicate folii sau accesorii pe parbriz, luneta ori geamuri laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea in timpul mersului, atat din interior, cat si din exterior sau care impiedica ori diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare;
-
autovehicul prezinta scurgeri de carburant sau lubrifiant;
-
placutele cu numerele de inmatriculare sau inregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive de iluminare altele decat cele omologate;
-
datele din certificatul de inmatriculare sau inregistrare nu concorda cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;
-
vehiculul nu a fost radiat din circulatie in conditiile cuprinse in legislatia privind circulatia pe drumurile publice. In acest caz se retin si placutele cu numerele de inmatriculare, care vor fi remise titularului certificatului de inmatriculare;
-
detinatorul nu face dovada incheierii asigurarii auto de raspundere civila;
-
efectuarea transportului comercial de bunuri si persoane cu autovehicule si remorci care circula in baza inmatricularii pentru probe, folosirea acestor certificate pentru autovehicule de provenienta straina pentru care nu au fost perfectate formalitatile vamale, precum si circulatia autovehiculelor care efectueaza probe in vederea omologarii, in afara judetului sau municipiului Bucuresti, in raza caruia isi are sediul titularul certificatului de inmatriculare pentru probe;
-
detinatorul nu a preschimbat certificatul de inmatriculare, emis anterior datei de 1 ianuarie 1998, cu ultimul model aflat in uz.
Certificatul de
inmatriculare nu se retine daca conducatorul autovehiculului sau
tramvaiului remediaza pe loc deficientele constatate, caz in care
se aplica numai sanctiunea contraventionala.
In situatiile
prevazute la literele b) - e), g), h), p), r), t) si u), in locul
certificatului de inmatriculare sau inregistrare se elibereaza
dovada inlocuitoare fara drept de circulatie.
Certificatul de
inmatriculare sau inregistrare se restituie detinatorului
vehiculului la incetarea motivului pentru care documentul a fost
retinut.
Cand conducatorul
este depistat in trafic conducand un vehicul avand dovada
inlocuitoare a certificatului de inmatriculare sau inregistrare
fara valabilitate sau cu valabilitate expirata, politistul aplica
si masura retinerii placutelor cu numerele de inmatriculare sau
inregistrare, pana la incetarea motivului pentru care documentul a
fost retras.
In cazul in care
masura a fost dispusa pentru nerespectarea regulilor referitoare
la transportul produselor periculoase, politistul ia masuri pentru
parcarea autovehiculului in cel mai apropiat spatiu amenajat,
retinand certificatul de inmatriculare si placile cu numarul de
inmatriculare sau inregistrare.
In cazul conducerii
unui vehicul cu defectiuni tehnice grave la sistemul de franare
sau la mecanismul de directie, daca sunt constatate de politie
impreuna cu specialistii institutiilor abilitate, se retine si
permisul de conducere, dovada inlocuitoare fiind eliberata fara
valabilitate.
Stabilirea termenului de
suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule in
cazul concursului de contraventii care atrag si puncte de
penalizare, se face astfel:
-
pe o perioada de 30 zile daca punctele prevazute pentru fiecare contraventie, insumate cu punctele din evidenta, totalizeaza 15 puncte;
-
pe o perioada de 60 zile daca punctele prevazute pentru fiecare contraventie, insumate cu punctele din evidenta, totalizeaza intre 16 si 20 puncte;
-
pe o perioada de 90 zile daca punctele prevazute pentru fiecare contraventie, insumate cu punctele din evidenta, totalizeaza peste 20 puncte.
Sunt de acord cu un schimb de link-uri...
RăspundețiȘtergereTitlu: MENS SANA IN CORPORE SANO
Link: http://zanatate.blogspot.com
Multumesc :)
Mersi de propunere, ti-am adaugat link-ul pe blog.
RăspundețiȘtergereReciproc : titlu : Umoria
link : http://umoria.blogspot.com
Acum iti adaug link-ul pe blog , multumesc pentru oferta .
RăspundețiȘtergereTitlu : Jocuri PC
link : http://jocuripc256.blogspot.com/
buna:)
RăspundețiȘtergeretitlu:Picaturi de suflet
link:http://me-little-star4you.blogspot.com
Buna! Mi-ai lasat un comentariu pe blog.Te-am adaugat in blogroll, acum este randul tau:
RăspundețiȘtergereTitlu: Noutaţi
link: infocrazyy.blogspot.com
La sectiunea BlogRoll de la Pentru Webmasters http://nouwidget.blogspot.com/ apare blogul tau Auto Iasi, astept confirmarea adaugari link-ului meu in urmatoarele 24 ore, daca nu apare, link-ul tau v-a fi eliminat.
RăspundețiȘtergereTitlul corect este : Pentru Webmasters
RăspundețiȘtergereO seara buna
De acord. Vă adaug în blogroll iar dumneavoastră mă adăugați cu http://craciunvflorin.blogspot.com/. Baftă.
RăspundețiȘtergere